Deschiderea oficială a ediţiei numărul 38 a „Centurii de Aur – Nicolae Linca” s-a făcut cu fast, cu o paradă impresionantă a tuturor delegaţiilor prezente la ediţia din acest an a celui mai mare turneu internaţional organizat în România.
Meciurile spectacol au abundat din prima zi, în care războiul ruso-cubanez a cunoscut trei bătălii, dintre care două au fost câştigate de cea mai titrată echipă a Europei, care la ultimul campionat european, cel de la Minsk a trimis pe podium nouă dintre cei 10 sportivi din delegaţie, cinci dintre aceştia obţinând medalia de aur. Tot trei reprezentanţi a avut şi România în prima sesiune a competiţiei ce se desfăşoară îngtre 4 şi 8 septembrie la Pavilionul Expoziţional Constanţa, iar Cristian Creţu şi Cătălin Gheorghe au reuşit să-şi asigure calificarea în faza superioară, în timp ce Constantin Ioan a pierdut prin TKO în runda a doua.

O galerie foto de la festivitatea de deschidere puteti vedea accesând link-ul de mai jos:
http://www.frbox.ro/index.php/galerie/foto/category/18-centura-de-aur-2013-prima-zi