În cazul contractelor de colaborare, structurile sportive vor avea dreptul să înscrie sportivi la competiţie în următoarele condiţii:
a) sportivii vor fi inscrişi numai de către o singură structură sportivă, în funcţie de clauzele contractuale;
b) rezultatele vor fi comunicate către ANST, numai pentru o singură structură sportivă, iar punctele vor fi atribuite numai acelei structuri sportive, astfel cum este prevăzut în contractul de colaborare, cu respectarea prevederilor Ordinului ANST nr. 2486/31.12.2010
Vizita medicală şi cântarul vor avea loc în data de 13 februarie între orele 08:00 - 10:00 la Sala de sport a Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din oraşul Horezu.
Şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi vor avea loc în aceeaşi dată, începând cu orele 11:00, la Sala de şedinţe a Primăriei oraşului Horezu.
Colegiul Central al Antrenorilor stabileşte capii de serie, unde este cazul, iar decizia va fi comunicată delegatului general în dimineaţa cântarului oficial de către delegatul C.C. al Antrenorilor.
Sportivii vor avea asupra lor, obligatoriu, cartea de identitate, legitimaţia de boxer tip F.R. Box, de preferat cu viza pe anul 2013 şi obligatoriu, viza medicală efectuată la zi în centre medicale specializate. De asemenea, vor avea câte 2 maiouri (unul roşu şi unul albastru), cască şi proteză (nu este permisă proteza roşie).
Antrenorii sportivilor vor avea asupra lor, obligatoriu, carnetul de antrenor, de preferat cu viza federaţiei pe anul 2013, în caz contrar nu vor putea asista la colţ sportivii. Antrenorii sunt direct raspunzători de exactitatea datelor de identitate ale sportivilor pe care i-au înscris în competiţie.
Sportivii clasaţi pe locul I, vor fi declaraţi câştigători şi vor primi medalii şi diplome.
Sportivii clasaţi pe locurile II şi III vor primi medalii şi diplome.
Premierea în numerar se poate face de către cluburile sportive, conform H.G. Nr. 1.447/28.11.2007.
De asemenea, organizatorii pot face premieri din fonduri proprii sau sponsorizări.
Secretar General Antrenor Federal
Vrânceanu Valentin
Structura Sportivă__________________________________________ Nr.............../............................
CERERE DE ÎNSCRIERE LA COMPETIŢIE
|
Competiţia: |
|
Oraşul: Perioada de desfăşurare: |
|
Data limită de înscriere: |
|
Persoana de contact: Calitatea persoanei în cadrul structurii sportive: |
|
Telefon: Fax: Email: |
Subsemnatul..............................................................reprezentant legal al ..........................................
............................................va rog să înscrieţi la compeţia mai sus menţionată următorii sportivi legitimaţi la structura noastră sportivă;
|
Nr. crt |
Nume |
Prenume |
Categ. |
Data nasterii |
*Nr. legitimaţie |
Observaţii |
|
1 |
|
|
|
|
|
|
|
2 |
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
|
|
9 |
|
|
|
|
|
|
|
10 |
|
|
|
|
|
|
|
11 |
|
|
|
|
|
|
|
12 |
|
|
|
|
|
|
|
13 |
|
|
|
|
|
|
Director/Preşedinte Antrenor
_______________ _____________
Semnătura şi ştampila Semnătura
* Pentru carnet se va înscrie în faţa numărului litera “ C “
* Pentru tichet se va înscrie în faţa numărului litera “ T“
Nota:
Cererea va fi completată la computer şi transmisă Organizatorului Competiţiei !
Puteţi descărca regulamentul de înscriere în Cupa României Juniori 2013 în format PDF accesând link-ul de mai jos:
Regulamentul Cupei României pentru Juniori pentru 2013 (PDF)
Puteţi descărca regulamentul de înscriere în Cupa României Juniori 2013 în format electronic (.doc) accesând link-ul de mai jos:
Regulamentul Cupei României pentru Juniori pentru 2013 (DOC)